Iulian Chiriță din Chișinău, dublu campion al României la tenis de masă

Sursa: voceabasarabiei.md

Spread the love

Chișinăuianul Iulian Chiriță (12 ani) a câștigat titlurile de campion al României la tenis de masă, ediția 2019, categoriile de vârstă cadeți și juniori. 

Competiția s-a desfășurat la Buzău și i-a reunit pe cei mai buni jucători de la toate cluburile din România. ”Desigur, sunt bucuros și mândru de performanțele lui. A încheiat spectaculos sezonul sportiv din anul trecut și l-a început în aceeași manieră pe cel din anul curent. M-a informat, după ce i-am adresat felicitările de rigoare, că următorul turneu important va avea loc în curând la Praga (Cehia)”, a declarat pentru agenție tatăl tânărului performer, Igor Chiriță, care locuiește la Chișinău, transmite moldpres.

„Părerea mea este că el este și mai talentat decât fratele său, Cristian. O să ajungă un mare jucător de tenis de masă”, a opinat Marc Granovschi, care împreună cu Natalia Smirnova l-a antrenat la clubul Topspin USM Chișinău.

Iulian Chiriță a fost clasat pe locul 8 în clasamentul Federației Române de Tenis de Masă, (categoria seniori), anul trecut, chiar dacă este încă de vârsta junioratului. Asta pentru rezultatele meritorii înregistrate în 2018: locul IV la Euro Mini Champ’s (Schiltigheim, Franţa), locul I echipe masculin juniori 2, locul I simplu masculin juniori 2, locul I dublu masculin juniori 2, locul I dublu mixt juniori 2 la Campionatele Balcanice juniori (Zenica, Bosnia şi Herţegovina), locul I la turneul internațional ITTF World Cadet Challenge de la Tottori (Japonia), proba dublu mixt, categoria de vârstă până la 12 ani.

Iulian Chiriţă s-a antrenat la clubul Topspin USM Chișinău aproximativ trei ani, după care a plecat în 2015, împreună cu mama și fratele Cristian, în România, fiind ambii legitimaţi la CS TT Pristavu Câmpulung. Cu acest club, ambii au devenit campioni naţionali de cadeţi şi juniori, fiind incluşi în loturile naţionale.

Sursa: voceabasarabiei.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte știri